LIVADA CU VIŞINI
Cu lumini de aur, pe-ntisele ponoare,
Înroşind apusul la margini de pãmânt,
Soarele aruncã suliţi arzãtoare,
Puf de pãpãdie, zãnatic zboarã-n vânt.
Sufletul priveşte spre ceruri violete,
Jos, niciun nor, pe dealuri vãzduhul e senin,
Merge în neştire, cu ochii-n lacrimi de regrete,
Şi cad una câte una, în lanuri de pelin.
Departe, aruncatã-n singurãtãţi, umilã,
Iubirea-i tristã şi tãcutã, nimeni n-o alinã,
Nu vrea sã trezeascã zâmbete sau milã,
Şi-ncearcã sã adoarmã, pe-un colţ de rogojinã.
Tiptil vine noaptea, sã punã pe lume gheara,
Pe bolta înstelatã trec visurile de zei,
Înpotmolitã-n codrii, abia se mişcã seara,
Himere rãtãcite, trec prin umbra ei.
Pãsãri somnoroase, pleacã la culcare,
Miraje speriate se furişeazã-n noapte,
Scipind prim somn, cu zâmbet de visare,
Zorile apar ca o livadã cu vişinile coapte
2011
|
