Ai plecat în munţi, pustnic gârbov şi bãtrân,
Te-ai ascuns de lume, prin grote-ntunecate,
Ochii tãi se vor închide, dar stelele rãmân,
Sã mai lumineze, speranţele-nşelate.
Te-nvelesc doar nori şi ceţurile obscure,
Dar în flacãra divinã, tu stai ca într-o stranã,
Şi încet înşiri gânduri, în cântecele pure,
Slãvind iubirea, ce sufletului îi dã hranã.
Când norii obosiţi, se reazãmã de stânci,
Şi suliţe de stele, se-nfig în lunga noapte,
Oglindindu-se în râuri, pe vãile adânci,
Å¢i-aminteşti un vis de murmure şi şoapte.
Atunci sufletul era plin de iubire şi de bucurie,
Dar vremurile-acelea, încet-încet s-au dus,
Azi eşti ispitit de înalta sihãstrie,
Aştepţi sã simţi pe creştet, mâna lui Isus ?
Unde te aflai la începuturi, când,
Ursita asvârlea peste tot sentinţe,
Astãzi eşti senin, peste ani trecând,
Şi plin de liniştea tainicei credinţe.
Paşnice sihastru, acum te-ai împãrtãşit,
Şi sufletul ţi-e gol de dor şi de durere,
Doar cu nãdejdi divine te umpli în tãcere,
Şi-aştepţi cu bucurie ziua când fi-vei mântuit.
Senin aştepţi ziua când Domnul o sã te cheme,
Cu fruntea ta albitã şi suflet fãrã cute,
Priveşti de sus, dintr-un colţ adânc de vreme,
Doar tu ai înţeles tainele necunoscute.
2013
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Sihãstria, singurãtatea, este un dar pe care nu toţi ştim sã-l preţuim. Omul din lume pretinde cã are totul, pe când sihastrul îl are doar pe Dumnezeu, oare cine este mai bogat?
2.
Frumos zugravesti chipul si sufletul unui sihastru care rupt de mizeriile pamantene gaseste fericirea in imparatia lui Isus.
