Pe-o bancã-n parc, cu tãcerea azi am stat,
Ea nici o vorbã nu a scos, eu doar vreo trei,
Parcã veneam atunci dintr-un bordei,
Şi pãream nãtâng şi bosumflat.
Dar ea parcã nici nu m-a vãzut,
Croncãnea aiurea, ca un papagal,
Dar de vorbit nici vorbã, îi pãream banal ?,
Şi am plecat fãcându-i cu mâna un salut.
Pe bancã m-am simţit ca un nimic,
Dar când am ajus acasã, m-aştepta un plic:
-* Sã şti cã te iubesc şi eu, aşa, un pic *
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
In tacere se *rostesc* multe adevaruri despre noi insine si viata din jurul nostru. Tacerea trebuie pretuita. Nota optimista a poeziei este de apreciat. Frumos!
2.
Tacerea te-a indispus si te-a descurajat, dar iata vine o compensatie, care te-a inveselit un pic, un plic. Asa e in viata!
