Iubirea printre oameni a umblat,
Si-a tot strigat,
Sã ne trezim,
Sã ne iubim,
Dar era atâta larmã printre oameni,
Încât a fost prea greu s-o auzim,
Şi a plecat încet, plinã de milã,
Privind nedumeritã la noi toţi,
Cum ne certam şi ne priveam cu silã,
Încât pãream cu toţii, nişte idioţi,
Era atâta urã printre oameni,
Cã locul între noi nu şi-a aflat,
Şi a plecat,,
Vorbind cu un bãtrân din sat,
--* Spune oamenilor cã i-am cãutat,
Şi m-a durut,
Cã nu m-au vãzut *
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Multumesc din suflet pentru dedicatie! Aveti dreptate, ne pierdem prea mult in ura, dispret, sila, egoism, orgoliu, invidie, dusmanie si uitam esentialul, anume caldura inimii, bunatatea, iertarea, intelegerea, suportul fata de ceilalti si aceasta uitare e trista. Parca am fi intr-un continuu razboi si tinta ar fi cine calca pe mai multe cadavre, fiindca, la urma asta face ura din noi - niste cadavre. Inca o data, va multumesc pentru aceasta frumoasa poezie!
2.
Adevarat, de ce nu preferam iubirea in locul urii? Si pentru asta sufera IIsus. Buna tema de meditatie!
