Copacii negri din codrul blestemat,
Par murdari, pictaţi la întâmplare,
Pare un tablou în gri, neterminat,
Fãcut de-un pictor amãrât şi beat.
Dar cerul pare o zãpadã imaculatã
Frumoasã-i atmosfera, în culori deschise,
Orizontul parcã lumea despãrţise,
Şi ai impresia cã natura e desperecheatã.
Eu stau în loc, uimit de-acest miraj,
Înscenat parcã cu un scop anume,
Sã-nţeleg diferenţa dintre alb şi negru
Sã mã opreascã sã rãtãcesc prin lume
Sã nu-mi bat joc de viaţã şi sã fiu integru
Sã mã gândesc privind ciudatul peisaj,
Ce este sacru şi ce e blestemat,
Şi sã-mi pãstrez mereu sufletul curat
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
sã şti cã am citit cu mare interes aprecierea ta şi am rãmas plãcut surprins de felul în care ai interpretat acest peisj,
Nu e ciudat deloc, e chiar interesant peisajul. Personal, îmi place pictura, fotografia, desenul în alb şi negru, expresivitatea lor stã chiar în acest contrast şi obligã mintea la mai multã judecatã, imaginaţie. Simplitatea alb-negru are un farmec aparte şi spun asta din calitate de simplu privitor.
