ODÄ‚ FEMEII
Femeii i s-au închinat ode,
De când existã lume,
Reginã-a multor versuri
Scrise de poeţi
E floarea ce rãsare,
Pe piscuri fãrã nume
Numai cu iubire,
Poţi sã o dezgheţi
Felinã ne-mblânzitã-n veci,
Limanul râurilor prea reci,
Crãiasã albã printre sfinţi,
Zânã-a îmbrãţisãrilor fierbinţi,
Seva fiorului torid,
Zâmbet de copil candid,
Trupul tãu e rupt din iad,
Ochii sunt sclipiri de jad,
Eşti parfumul florilor de mai,
Eşti bucuria ca un colţ de rai,
Femeie, trupul tãu nu e nãscut,
Pe tine cine te-a fãcut ?
Chiar Dumnezeu era nemulţumit,
Cã raiul ce l-a fãurit,
Fãrã tine pãrea încremenit,
Adam zãcea nefericit,
Şi atuncea s-a gândit,
Sã mai facã o fiinţã înmiresmatã,
I-a pus un mãr în mâna parfumatã,
Ea merse spre Adam, şi mãrul i-l întinse,
Adam îl muşca, cu priviri aprinse,
Şi paradisul a-nviat deodatã,
Dumnezeu privea cu inima-mpãcatã
Şi chiar dacã astãzi ni se pare greu,
Cã lumea a devenit iadul pe pãmânt,
Sã iubim femeia, cum a fãcut-o Dumnezeu,
Iubitã, soţie, mamã, o treime sfântã,
Îngerii din cer, cu toţi în cor, o cântã.
Dece plâng trandafirii, atunci când e departe ?
Zâmbetul dispare şi visele-s deşarte,
Luminã dai vieţii, din palate sau bordeie,
Nimic n-ar exista, de n-ai fii tu, FEMEIE !
2013
|
