Privesc cum se revarsã-albastrul serii ,
Pe luciul mãrii , mângâiat de val ,
Şi-n falduri violete , palmierii ,
Foşnesc lâng-un minaret medieval ,
Nu-i glas de clopot ruga ce rãsunã ,
Cântã muezinul sacru vers melodios ,
Care-n albele moschei adunã ,
Între pãmânt şi cer , orice pãcãtos .
Şi pe orice credincios.
Ei se rugau fierbinte lui Alah,
Eu parc-ascultam o muzicã de Bach
Privesc pe gânduri nimburile zãrii ,
Cãrãri pe care mã simt atâta de strein ,
Ne despart mereu valurile mãrii ,
Poate într-o zi o sã mã-ntorc , senin ,
Dar n-am sã-ţi spun de unde vin .
Garian(Libia9 feb 1982
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
da nicu, ştiu cã şi tu ai trãit asemenea clipe, aceastã poezie am scris-o pe malul mediteranei privind înlãcrimat spre depãrtãri
Cunosc aceasta minunata poezie scrisa atat de departe de tara, de cei dragi. Stiu ce se petrece in sufletul unui sensibil, sentimental notoriu, inteleg cu atat mai mult cu cat am trait momente asemanatoare. O poezie atat de profunda nu poate iesi decat din suferinta, dintr-un dor nesfarsit.
Libia a fost o experienţã de viaţã extraordinarã, mai ales cã prin meseria mea am avut un contact direct cu oamenii cunoscându-le astfel obiceiurile, modul de a gândi, sentimentele şi de a învãţa limba, deasemenea cã am putut sã vãd Europa, toate concediile mi le-am fãcut în excursii şi am putut sã vãd aproape tot ce mi-am dorit
Aţi fost norocos sã vedeţi atâtea locuri pe care marea majoritate le vãd în poze sau la tv. Frumos acest peisaj, aceastã scurtã incursiune în Libia. Aţi fãcut bine cã aţi scris atunci poezii, aşa mai ne clãtim şi noi ochii, mãcar în versuri.
