Pline de foc odatã, azi au rãmas doar stinse ruguri,
Cenuşã-acoperitã cu tristele tãceri,
Dar vor veni din nou calde primãveri,
Sã încãlzeascã flori şi ramurile cu muguri,
Iar sufletul din noi, cerul şi lumina,
Curcubee se aratã în brâie de culori,
Degeaba ne-ntrebãm, a cui a fost oare vina,
Şi unde-s toate visele din flori ?
Nu pot sã trãiesc în gol şi nefiinţã,
Apar mereu imagini, la margine de gând,
Sã rãsãdim în suflet iubire şi credinţã,
Şi-o rugã înãlţatã cãtre cer, plângând,
Nu mã pãrãsi, cã mã întreb cu cine,
Voi rãtãci aiurea în verile fierbinţi,
Sufletul e gol şi aud în mine,
Voci de îngeri şi un cor de sfinţi.
vã mulţumesc la amândoi.
allesya,sufletul meu e plin de zãpezile de-acum, când am scris poezia mã gândeam la zãpezile de altãdatã, la care s-a gândit şi un geniu criminal ( ou sont les neiges d*antan? )
deşi eu nu sunt nici una, nici alta
