Iau vioara ca sã-ţi cânt balada,
Cu sufletul plin de fiori,
Vreau sã ţi-o cânt din nou
Printre flori,
Ce-au parfumat luvada,
Dar azi o mai aud ca un ecou.
Ştiu, mi-ai spus cã nu mai vrei s-o cânt,
Dar am luat vioara, aşa, doar s-o alint,
O iubesc şi nu vreau ca sã o mint,
Ea simte cã sufletul meu e o frunzã-n vânt.
Å¢i-aminteşti ce mi-ai spus când ne-ncânta livada
Şi pentru prima oarã, fremãtând, ne-am sãrutat ?
M-ai inspirat şi ţi-am compus balada,
Ce-n ea iubirea noastrã a pãstrat,
Pe corzile-adormite astãzi zace,
Tãcerea ce-a rãmas în urma ta,
Ca-ntr-un sicriu vioara-ndureratã tace,
Şi strunele neacordate au la ce visa.
Privesc vioara, azi, ultima oarã,
Şi-i spun cã trebuie ca sã-i descânt,
Apoi am dat-o-n dar,
Unui lãutar,
Ştiind c-o sã mã doarã,
Spunându-i cã nu mai ştiu sã cânt.
Dar ea va cânta mereu,
Fiindcã n-anvãţat sã moarã
2011
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Incerc prin cuvintele pe care le asez pe hartie sa transmit emotie celui care le citeste...de multe ori ne hrãnit sufletul din amintiri.
Plimbându-ma pe bulevard
m-am împiedicat de un lautar
ce-si canta povestea la vioara...
un lucru, pentru mine,
destul de banal.
Grãbit sa-mi termin pasii stabiliti
am vrut sa plec...dar nu am putut.,
povestea lautarului s-a schimbat...
vioara m-a recunoscut.
citeşte 3, 2
m-am reîntâlnit cu Oale(aşa îl chema), dupã vreo 50 de ani, am lãcrimat amândoi, cum ne-am recunoscut o sã-ţi spun altãdatã, mi-a spus cã feciorul lui cânta în orchestra filarmonicii, a venit cu el la mine şi i-am fãcut-o cadou, despãrţirea de vioarã a fost foarte grea, dar mângâind-o, i-am spus cã eu nu mai ştiu sã cânt, dar ea va continua sã cânte, şi sper sã cânte şi azi. Era un Steiner de mare valoare. O, tempora !
cu vioara mea e o poveste nostimã, am fãcut-o cadou unui ţigan care cânta la horã în sat şi vara când mergeam în vacanţe îl învãţam ultimele tangouri şi foxttroturi, era suficient sã i le cânt de douã ori cã le învãţa, îmi amintea de Barbu Lãutaru, care dupã ce a acultat o nocturnã de Chopin, a reprodus-o exact la vioarã
Vioara si pianul sunt instrumentele mele favorite, desi nu stiu sa cant la niciuna. Strabunicul canta la vioara, bunicul la tambal, iar muzica am ascultat toata viata, nu trece o zi fara ea. Este evident ca-mi place aceasta poezie, foarte frumoasa!
8.
Frumoase amintiri care iata te inspira si azi, dar apropo, mai ai vioara? Am vrut mereu sa te intreb.
