ARUNCÄ‚ PESTE MINE
Cu somn de toamnã mã-nveleşti ,
Cu drag , o clipã mã priveşti ,
Mã-nşel sau ochii tãi mã cheamã ?
Cât te iubesc ,
Cât te doresc ,
Şi cât mi-e teamã !
Se scurge viaţa în murmure de ape
Pe marginea câmpiei şi-a pãdurii,
Cât de adânc iubirea vrea sã sape,
S-ajungã în strãfundurile fãpturii.
Mereu te chem sã-mi fii aproape,
Cu foşnete, în noi îmbãlsãmate,
Când te sãrut cu dragoste pe pleoape,
Şi pe obrajii calzi, cu lacrimi înstelate.
Te ţin sãlbatic ca iedera la piept,
Fãcând sã geamã hainele uşoare,
Mi-e dor de tine , cât sã mai aştept ?
Priveşte cum se pierd cocorii-n zare,
Priveşte-mi ochii înduioşaţi şi stinşi,
Aruncã peste trupul meu cãrbuni aprinşi,
Sau dacã vrei, presarã peste mine,
Petale parfumate şi albe de verbine.
2010
|
