Mã iubea sau nu mã iubea ? , pentru mine devenise o
Întrebare hamletianã :* A fi sau a nu fi *?
Comportarea ei faţã de mine era ireproşabilã, avea
grijã sã nu-mi lipseascã nimic, dar rãmâneam sceptic
cu privire la iubirea ei. Şi a venit o perioadã când
timpul ne-a despãrţit. Suferinţa mea creştea zi de zi
pânã când a devenit un chin cumplit pe care nu-l mai
puteam suporta şi care m-a dus pânã la hotarul dincolo
de care era grãdina lui Dumnezeu. L-am rugat sã mã
ia de mãnã şi sã mã ajute sã trec acel hotar, Dar m-a
refuzat, M-a condamnat la viaţã. M-am dedicat profesiei
şi copiilor. Amândoi eram mulţumiţi, dar nu şi fericiţi.
Mergeam amândoi pe acelaş drum, dar fiecare cu gândurile
lui, întrebãrile şi speranţele lui şi poate temerile şi tainele lui.
Simţeam cã sentimentele mele devin inutile, nici eu nu le mai doream,
Şi, incet-încet le-am înãbuşit în strãfundurile sufletului meu,
dar ele n-au dispãrut niciodatã
Mi-am amintit versurile lui Eminescu :
Uitarea le închide-n scrin,
Cu mâna ei cea rece
Şi nici pe buze nu-mi mai vin
Şi nici prin gând mi-or trece.
Iubirea mea parcã murise. Dupã 22 de ani , am fãcut cea
mai gravã dintre toate greşelile..Simţeam cã mã urãşte.
Oare asta sã fie cealaltã faţã a monedei ? Îmi dãdeam
seama cã nãruisem viaţa amândurora. A urmat o
convieţuire aparent calmã,rece şi politicoasã, Ştiam
cã nu mai aveam dreptul sã-i vorbesc de iubirea mea.
Dar simţeam amândoi cã ne leagã fire subţiri şi nevãzute
de înţelegere şi dragoste nemãrturisitã. Rana ei nu s-a
închis însã niciodatã. Reproşul pe care mi-l fãceam devenea
an de an mai dureros şi mai greu de suportat , iubirea
era o ranã sângerândã a sufletului meu. Fiecare aveam
o ranã nevindecabilã. Ce m-a adus în starea în care m-aţi
vãzut a fost o dramã pe care ne-a pregãtit-o viaţa,
A suferit o operaţie grea pentru o boalã foarte gravã, nu am fost
lângã ea în acele momente de cumpãnã, Sufletul meu
s-a prãbuşit, ştiam cã dacã mã pãrãseşte mã voi sinucide
pe mormântul ei, Mi-am amintit de iubitul lui Sweet-Sixtien,
care a murit fiindcã aşa a dorit, iubirea şi dorul uu fost
pumnalul cu care şi-a strpuns inima, A murit fiindcã
aşa a dorit, aşa doream şi eu. Aceasta a fost cauza
care a determinat criza care m-a adus în spital. Vreau
sã vã mulţumesc, cuvintele Dvoastrã blânde, mâna caldã
pe care mi-aţi pus-o pe cap, batista cu miros plãcut
m-au liniştit, atunci l-am auzit pe Dumnezeu spunându-mi:
* N-ai înţeles şi nu înţelegi nici acum, cã femeia asta pe
care Eu ţi-am ales-o, te-a iubit şi te iubeşte şi acum,
cã tu ai fost singurul ei iubit . N-o mai chinui, întoace-te
la ea, şi oferã-i o iubire seninã, asta doreşte *
-----* A-ţi fost mulţumit de viaţa Dvoastrã ?*
----* Oh, sigur,am ţinut în braţe pe cea mai minunatã
femeie,,am iubit-o cu toatã fiinţa mea, am suferit,
m-am înşelat, m-am dãruit şi am pierdut, m-am
resemnat, m-am zbuciumat, m-am urât pe mine însumi,
dar am trãit,. Aşa am îndepãrtat moartea de mine
deşi de multe ori am dorit-o. Acum voi pleca
Dle doctor , fiindcã o aud cum mã cheamã, mã
Întorc la ea *
M-a salutat zâmbind, spunându-mi :
---* Cred cã o sã ne mai întâlnim peste o vreme *
EPILOG
Mã gândeam des la el, dorind şi eu sã-l reîntâlnesc.
Peste vreo cinci ani a apãrut într-o noapte, în vis
----* V-am spus cã o sã ne reîntâlnim *
----* Mã bucur sã vã revãd , aşteptam aceastã clipã
Arãtaţi minunat, parcã aţi întinerit, ce face soţia
Dvoastrã ? *
----*E sãnãtoasã, a învins boala şi aratã minunat
Deabea acum , întrebând-o dacã m-a iubit vreodatã,
mi-a rãspus cã am fost singurul bãrbat pe care l-a iubit
şi l-a dorit vreodatã, Şi dece mi-o spui abea acum ?,
mi-a rãspuns :* Fiindcã nu m-ai lãsat tu, iubirea ta era
atât de nãvalnicã şi pãtimaşã, încât uneori mã sufocai,
tu nu ştii sã iubeşti, tu cântai iubirea la trompetã, aş fi dorit sã o cânţi la harfã. Şi atunci dece mã iubeai ?
*Parcã ştie cineva vreodatã dece se îndrãgosteşte *
Am luat-o în braţe şi am privit apele din ochii ei ,
atât de liniştite, dar atât de adânci.
Azi împãrţim cu bucurie iubirea seninã şi celestã
Povestea mea s-a terminat şi, aşa cum v-am promis
O sã vã spun cine sunt ,EU SUNT TU dragul meu
cel care vei fii peste 45 de ani
Am mai vãzut un zâmbet ca o pãrere în colţul buzelor
şi s-a destrãmat ca un fum în bãtaia vântului
SFÂRŞIT
N-o
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
vã mulţumesc la amândoi, allexya, eu cred cã nici naşterea nici moartea nu sunt capete, omul s-a întrebat mereu , de unde vine şi unde merge, cu convingerea cã aceste douã evenimente sunt praguri peste care trece şi intrând şi ieşind
inseamna ca am avut dreptate in privinta proiectiei din viitor. cat despre povestea descrisa acum, cunosc sentimentul de care vorbiti, l-am trait, dar sub o alta forma destul de profund. eu consider ca in viata putem face ce vrea, insa nu putem alege nasterea si moartea. cele 2 capete ale existentei noastre pot fi innodate sau deznodate de dumnezeu, indiferent ce inseamna el ptr fiecare dintre noi.
3.
Ma uimesti cat de sincer esti si cat de mult doresti ca expunandu-ti viata personala sa dai un exemplu celor cu 45 de ani mai tineri. Stiu ca tot ce spui este 90 la 100 adevar si numai 10 la 100 fictiune. Acum 40 de ani cand te-am cunoscut erai discret si nu divulgai nimic sa trag si eu mai multe invataminte.
