CE S-AR PUTEA-NTÂMPLA ?
Ce s-ar putea-ntâmpla,
Dacã voi uita,
Cum e-n fiecare clipã mersul,
Când voi uita sã-ţi mai scriu versul,
Pe care îl citeşti,
Când te trezeşti,
La viaţã,
În fiecare dimineaţã ?
Ce s-ar putea-ntâmpla,
Când mintea mea,
Ce zboarã,
Mã va trãda,
Aripa mi-o va tãia,
Ca pe-o aţã sau o sfoarã ?,
Care-ar fi pedeapsa mea ?
O vorbã spusã-n treacãt,
Nu taie lanţurile iubirii,
Şi nici mãcar un lacãt,
Pe care-l pui la stâlpul porţii,
Dar poate stinge gândul mântuirii,
Poate smulge aripi,
Şi frânge zborul deopotrivã,
Fãcând o ranã vie sorţii,
În dervã.
Voi mai putea sã-ţi scriu,
În paşi de dans, iubirea
Dar, în nopţile calme,
Nu mai pot sã iau în palme,
Nemurirea.
Nici toate condeele din lume,
Nu îmi vor ajunge,
Viaţa mea sã o rescriu,
Şi dorul sã-l alunge,
Prin furtuni, ninsori şi brume.
Rãmâne sufletul a plânge,
Sã-nalţe rugi într-un pustiu,
Privind spre cerul azuriu,
Ce iarãşi mã va arde,
Ca o lãutã fãrã coarde,
Şi cu arcuşul frânt,
Ca o durere pe care-o stinge,
Doar uitarea,
Pe care o îneacã marea
Ca o privighetoare fãrã cânt,
Ca altarul fãrã sfinţi,
Copii fãrã pãrinţi,
Cerul fãrã ciocârlii,
Pãrinţi fãrã copii,
Bãrbaţi fãrã soţii,
Soţii fãrã bãrbaţi,
Cu toţii suntem condamnaţi,
Cã n-am ştiut sã ne iubim
Azi e târziu, sã nu ne amãgim
Rãmâne o fotografie,
În care mai zâmbesc ,
Alene,
Când norii se pornesc,
Sã-mi picure sub gene
|
