ZÂNA PĂDURII
Privesc cum seara, încet-încet se lasã,
Se îmbracã-n alb cireşii prin livezi,
Te simt cum vii spre mine, seninã şi duioasã,
Şi la fereastrã, lângã mine te aşezi.
Pe geamuri danseazã, o umbrã jucãuşã,
Ce în noi trezeşte mii de amintiri,
Tu, din când în când, priveşti atent spre uşã,
Şi-mi spui cã bate cineva, oare-s nãluciri ?
Îmi arunc privirea spre-amurgul de-afarã,
Dar o luminã vie, deodat*-apare-n prag,
E Zâna Pãdurii, ce seara lin coboarã
Sã-mi spunã la ureche,cât îţi sunt de drag.
Priveşte şi tu amurgul violet,
Aceeaşi luminã în uşã se încheagã,
E aceeaşi zânã ce seara vine-ncet,
Sã-ţi spunã şi ţie, cã mi-aşti la fel de dragã.
|
