Voiam sã urc amurgul îmtr-o seninã searã,
Sã urc pânã în slãvi prin viscole sau ger,
Doream, acolo sus, un înger sã-mi aparã,
Şi sã mã întâmpine luceafãrul din cer.
Gândul meu ascuns prin adânci întunecimi,
Urcã în zbor de aur, sã-mi împlimeascã dorul,
Am dezvelit vãzduhul, pân-la heruvimi,
Dar aripile-ngheţate, mi-au frânt deodatã zborul,
Îngerul m-a prins de mânã şi mi-a oprit cãderea,
Trãiam cu bucurie acelaş tainic vis,
Aripile din suflet şi-au sporit puterea,
Şi iatã cã deodatã, cerul s-a deschis.
Am vãzut flacãra iubirii arzând în paradis,
Şi m-am întors c-o luminiţã, printre pãmânteni,
Sã aruncãm ura şi prostia departe-n buruieni
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Sa le aruncam! Anul asta sa fim mai buni, mai iubitori, mai intelepti. Frumos mesajul poeziei!
2.
,,Sã aruncãm ura şi prostia departe-n buruieni,, serios ca-mi place...buruienilor le dam foc apoi...
Icar a patit-o din cauza soarelui, tu din cauza gerului dar prin jertfa amandoi ati deschis ochii lumii. Ce bine-ar fi daca lumea ar vedea macar asa cu ochii deschisi!
