Ce minune scânteiazã, jos, acolo ?
Priveşte Praxiteles, priveşte lung Apollo,
Ieşind din spuma mãrii, cu nimfele vasale,
În toatã frumuseţea eternitãţii sale.
Dar iatã privirea sa, parc-a scânteiat
Şi-n colţul gurii un surâs a fluturat,
În jocul veşniciei, sub ochi aprinşi de zei,
Privea strãlucitoare, scãpãrând scântei.
Azi, în templul frumuseţii, lumina de amiazã,
Mângâie marmora din care-a fost sculptatã,
Parcã îi dã viaţã şi-o încoroneazã,
Însufleţind piatra din care-a fost creatã
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Ne-ai introdus convingator in lumea zeilor, am patruns pe poarta Olimpului ca si cum a fost uitata deschisa.
Azi, în templul frumuseţii, lumina de amiazã,
Mângâie marmora din care-a fost sculptatã,
Parcã îi dã viaţã şi-o încoroneazã,
Însufleţind piatra din care-a fost creatã
Versuri care ma fac sa fiu martorul acestei frumuseti.
