Cãrãri neumblate, pline de rãscruci,
Rar cãlcate de pribegi sau de haiduci.
Aceasta a fost viaţa pe care am trãit-o,
Pe care-o zânã duşmãnoasã mi-a ursit-o.
Nimeni dintre cei ce pe-acolo a trecut,
N-a lãsat vreun semn, care sã-mi arate,
Care este drumul spre eternitate,
Toate duceau parcã, spre necunoscut.
Doar o pustie casã în drum am întâlnit,
Fãrã gard, fãrã ferestre, fãrã uşi,
O ultimã amintire a celor duşi,
O fântânã fãrã ghizduri, fãrã apã
Din care nimeni nu se mai adapã,
Şi-o gãleatã cu fundul gãurit,
Ca o maicã, la un schit,
Bãtea toaca-ntr-o ulucã.
Dintr-un plop uscat, cu ramul înegrit,
O cioarã stingherã, mã privea, nãucã.
Pe drumuri neumblate, mereu am rãtãcit,
Aceasta a fost viaţa , pe care am trãit-o
Dar într-o zi de Mai, te-am întâlnit,
Şi-ai fãcut din viaţa mea,
Un vis frumos, iubito,
O primãvarã veşnic însoritã,
Plinã de iubire, de dor şi de ispitã
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Detalii cu multe semnificatii in aceste versuri d.nule Zabran!
Cum schimba iubirea totul, chiar si cele mai pustii locuri. Foarte mult imi place descrierea locului, casei, pare un tinut venit de departe, asemanator acelor locuri in care printi din povesti erau incercati de soarta.
