Iubito-ţi mai aduci aminte
Primul sãrut atâta de dorit...
Ce nãbuşea şoptitele cuvinte,
O tentativã a fructului oprit?
Din ochii mei cei pân-atuncea blânzi
Ţâşneau privirile hulpave,
Şi se fixau pe sânii tãi rotunzi,
Privirile-mi erau de dor bolnave;
Te-am prins peste mijloc c-o mânã
Şi cu cealaltã peste umãr;
Privirea ta-ncerca sã-mi spunã
Cã-i interzis sã mã înfrupt din mãr.
Nestãpânit eram într-adevãr,
Credeam cã nu poţi a-nţelege,
Cã şi Adam muşcând din mãr,
A încãlcat o sfântã lege;
Am indrãznit privirea s-o cobor
Peste genunchii tãi nurlii,
Iar ochii mei arzând de dor,
Fãceau cu raze X, radiografii.
Erai cuprinsã de asediu,
Atacu-mi respingeai, însã formal,
Iar ochiul meu era ca un compendiu,
Şi-am devenit complici, sentimental;
Ca douã flãcãri vii întrepãtrunse,
Ca douã inimi ce bãteau într-una,
Deconspiram gânduri ascunse,
Pe când urca în nalturi, luna…
Tãcerea nopţii ne-a adus pãcatul:
Ştiu cã ne iubeam într-adevãr,
Şi-ngemãnaţi unul cu altul,
Îmi amintesc cum am gustat din mãr;
A fost mai dulce decât mierea,
Credeam cã nu-i real, şi cã visez,
Şi tot gustând din mãr plãcerea,
Nu ştiu când am ajuns la miez!
|
