Autor:	Nicu Constantinescu ( Nicu Constantinescu ) - [ POEZIE ]
Titlu:	MÄ‚ IARTÄ‚ FEMEIE

Mai cântã-mi odatã femeie, Cântã-mi un cântec strãvechi, Aprinde o stinsã scânteie Pieritã în timpuri mai vechi Îngânã-mi femeie o şoaptã Când strânsã la pieptu-mi te ţin, În lumea de vise mã poartã, Tu eşti şi plãcere şi chin. Atinge-mã dulce femeie, M-alintã cu mâna în pãr, Privindu-ţi fãptura de zeie, Ca Adam sã mã satur din mãr. Zâmbeşte-mi când vin de departe, M-aşteaptã voioasã în prag, Pune-mi şi vin şi bucate, Mã iartã cã sunt un pribeag. Mã iartã cãci prea multe îţi cer!... Eşti bunã, doar tu poţi sã ierţi! Rãmân bunul tãu viager, N-o sã mã supãr de-ai sã mã cerţi.

Nr	Comentarii	Comentatori
1.	Costele, multumesc pentru citire si sfat! Eu am tratat ultima strofa si serios si cu putina ironie, dar poate gasesc o alta varianta. Seara buna!	Nicu Constantinescu
2.	poezie foarte reuşitã, plinã de vibraţie şi de emoţie a dragostei, dar iartã-mi o pãrere absolut personalã: fãrã ultima strofã (mai puţin reuşitã )valoarea ei ar fi fost mai mare cuvântul *viager*, e o rimã mult prea forţatã	constantin zăbran

[ Comentează! ]

[ Texte ]

[ Autori ]

[ HOME ]