Cuvinte frumoase, de dor,
Se aud deseori pe şoptite,
Şi-n aceste duioase cuvinte
Se ascund dorinţe de-amor;
Ne întristãm când se scuturã,
Petalele minunatelor flori,
Care cad odatã cu roua în zori,
Şi dorim din iubire, mãcar o frânturã.
Dar câtã tristeţe s-aşterne
Când ne plimbãm pe poteci,
Şi cãlcãm peste petalele reci
De liliac, ce vântul le cerne!
Frumos mirosea liliacu-nflorit!
Ca dragostea noastrã de început,
Iar cuvinte de dor şi primul sãrut
Se ofilesc de soarele-n plin rãsãrit,
Ca şi petalele florilor care mor
Şi ele, obosite si strivite de dor.
Se duce timpul pe aripi de vânt,
Şi ne poartã doar în sens unic,
Undeva ascuns e un ornic
Ce ne carã tinereţeaâ€"n mormânt.
Câtã nostalgie se lasã atunci
Când florile încãrcate de dor,
Se ofilesc apoi cad, apoi mor!
Noi le cãlcãm în parcuri şi lunci
Şi ne doare, cãci paşii noştri le dor.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Multumesc domnule Simpetru, va voi onora invitatia!
Metafore foarte frumoase, reusite, o poezie incarcata de nostalgie, romantism si de ecoul timpului. Bravo!
5.
Multumesc de trecere domnule Ruddy! Cred ca scrierea mea merge perfectata si voi medita la acest lucru, dar repetarea unor versuri sau a mesajului poate e facuta intentionat pentru a evidentia unele aspecte ale mesajului. Asta nu inseamna ca nu mai e poezie asa cum spuneti.
Cred ca mergeau concentrate putin versurile...am inteles mesajul dar e repetitiv...in forma asta nu e poezie, dar merge refacut. Multumesc pt trecere si astept noi scrieri!
Se duce timpul pe aripi de vânt,
Şi ne poartã doar în sens unic,
Undeva ascuns e un ornic
Ce ne carã tinereţeaâ€"n mormânt.
ca de obicei, fff frumos si realist!felicitari!
