Autor:	Nicu Constantinescu ( Nicu Constantinescu ) - [ POEZIE ]
Titlu:	VA FI MEREU CINE NE PLÂNGE

N-ai vrea sã vinã, nu visezi Atât de repede o zi, Când oameni dragi, dintr-un motiv, Dispar de-aici definitiv. Noi care mai rãmânem încã, Îi plângem cu durere-adâncã Şi pânã când ne-om lãmuri, La rândul nostru vom muri. Vor plânge şi dupã noi alţii: Copii, nepoţi, ne-or plânge fraţii, Cât mai avem rude de sânge, Va fi mereu cine ne plânge. Şi nu va fi sfârşitul lumii Cât ne rãmân în urmã fiii, Vor lacrima cei de aproape Şi va fi cine sã ne-ngroape. Sperãm în viaţa de dincol’ Şi ştim cã-n urmã nu e gol; În urmã-s rudele de sânge Mereu va fi cine ne plânge. Pe rând mulţi dintre noi s-au dus, Iar noi i-am plâns şi i-am condus, Cum poate într-o luni sau joi, Ne-or plânge-ai noştri şi pe noi. E drumul cel mai dureros, Biletul nu e dus şi-ntors, Bine-i cã-n urmã nu-i pustiu, Vor plânge-ai noştri la sicriu. Prea mulţi oameni iubiţi s-au dus, Au fost chemaţi acolo sus, Precum chemaţi vom fi şi noi; Dacii doreau viaţa de-apoi! Aici suntem doar cãlãtori; Viaţã-i şi dincol’ de nori, Aici o clipã zãbovim, Viaţa-ncepe când murim. Obârşia nu-i pe pãmânt, Sfârşitu-i zbatere de vânt, Venim aici din altã parte, Trãim şi trecem mai departe. Mã consolez cu astea toate! Iar azi când mi-a murit un frate, Eu am convingerile mele: Ne-om revedea sus printre stele. În cer s-a adunat tot neamul, Aici nu ştim care ni-i hramul, Nu ştim cât timp ne-a mai rãmas, Dar îi ajungem pas cu pas!

Nr	Comentarii	Comentatori
1.	Multumesc LIVGAL!	Nicu Constantinescu
2.	miroase a cuvânt rostit, despicat, rostit despicat, raspicat, a cuvânt pomenit, miroase a oase, a rime arse â€" îmbãtrânim în fugã, sub ameninţare de joc pasiv: binecuvântare, blestem, sculpturi în viaţã, arhetipale, oameni, pomeni…	LIVGAL
3.	Multumesc Mihaela!	Nicu Constantinescu
4.	XYZ, ipotetic vorbind si eu si tu avem rude si de sange si afini care ar trebui sa ne planga, dar oricum nu ne-ar ajuta cu ceva in acele momente, ba din cotra plansul ar perturba bunul mers spre o lume mai buna. Poemul meu ipotetic a fost scris intr-un context pe care tu nu l-ai inteles.	Nicu Constantinescu
5.	Aşa este...obârşia nu e pe pãmânt, periplul aici e o simplã treaptã întru desãvârşire.	Mihaela Oancea
6.	va fi cineva care te va plange pe tine? aceia care sunt cu tine de sarbatori? aceia pe care nu i/ai mai recunoaste pe drum pentru ca timpul i/a schimbat? tu chiar ai o problema. realitatea este ca pe tine nu are cine te plange, tu nu ai rude.
7.	Allexya si Necol, va multumesc!	Nicu Constantinescu
8.	subscriu la cele scrise de Alexia..	necol29
9.	Moartea pentru cei ramasi in urma este durere, iar pentru cei dusi o eliberare. Sa pretuim cele lasate de cei plecati dintre noi. Sa le pretuim cuvintele, faptele..si sa gandim pozitiv pentru ei. Eu sunt de parere ca trebuie sa acceptam moartea ca fiind ceva firesc care se va intampla oricum. E doar o alta etapa (culmea!) a vietii. Frumos poem.

[ Comentează! ]

[ Texte ]

[ Autori ]

[ HOME ]