Am obosit de-atâta elegie,
Vorbind cu stelele pe sus,
Iar luna, Doamne, nici nu mã mai ştie,
Cãci de la o vreme-i rece şi-a apus.
Strãfulgerând cu gândul prin comete,
Tot universul mi-a vibrat prin vene;
Când l-au rugat sã-mi spunã pe-ndelete
De port în mine gene marţiene,
Un glas din univers venea spre mine,
Mã atingea şi-apoi pleca în neant,
Voiam sã-ntreb, dar nu aveam pe cine
Şi-am înţeles…. eram neconcordant.
Şi-n poezie vorba-mi este şchioapã,
Nu toate vorbele-s de bun augur,
În vers, şi rima mi-a rãmas mioapã,
Când mã trezesc nu-i nimeni imprejur.
Atâta dor în inima-mi rãmâne,
Cãci am rãmas cu-n secol mai în urmã,
Iar universul e-n diversiune;
În mine nici indoiala nu se curma.
Atâţia ani trecut-am prin poveţe
Care veneau aşa, aşa de nicãieri,
Şi-am risipit atâta tinereţe,
Şi-am îngheţat atâtea primãveri
Spuneţi şi voi de ştiţi, ce e destinul?
Am întrebat de el în patru zãri,
Dar nici savanţi, nici spiritişti, vreunul,
Nu mi-a gãsit rãspuns la întrebãri.
Pãmântul ce vibreazã în ecouri,
Mi-a strecurat prin nimbul lui himeric:
Nu aştepta de undeva rãspunsuri;
În tine stã rãspunsul ezoteric!
M-am speriat un pic din cauza titlului, am crezut ca ati patit ceva. Revenind la poezie...1. este foarte frumoasa, inclusiv structura ei: 2. nu sunteti singurul cu un secol in urma si eu mai am cateodata ideea de neconcordanta cu lumea actuala; 3. ce este destinul - eu zic 50% liber arbitru, 50% vointa lui Dumnezeu. Destinul este un targ intre om si divinitate. Castiga cine se tocmeste mai bine; 4. raspunsul ezoteric - ma bucur si va felicit ptr aceasta concluzie, inteleapta. Sunt total de acord.
