Ca un foc depãrtat, bine-încins,
Cerul varsã belşug de vãpãi,
Sus, luceafãrul alb s-a aprins,
Iar amurgul senin e în toi.
Pe faleza înaltã din port,
Liniştea de mormânt s-a întins,
Iar în gând îmi apari şi te port
Ca pe un foc de nestins;
Cu sclipiri poleite-n argint
Luna zâmbind se aratã,
Şi în razele pline de-alint,
Se rãsfaţã Dunãrea toatã.
E o searã ca de poveste,
De-nchid ochi, te vãd draga mea,
De-i deschid, dispari fãrã veste
Şi rãmân contemplând Dunãrea.
În lumina solemnã de basm,
Te zãresc prea dulce, frumoasã,
Inima-n piept se zbate în spasm,
Grea, depãrtarea mã apasã.
Eşti o floare frumoasã de mai
Cu petale-nflorite, rozii,
Te aud în al apelor grai,
Te percep real, din iluzii.
Când un val fermecat, spumegând
A lovit cu putere la mal,
Inima mi-a şoptit, tresãltând,
Cu-n acord minunat, jovial.
Sus defilau culori de opal,
Luna cobora drept, scânteind,
Te zãream mai aproape de mal
Şi-am întins mâinile sã te prind.
Plete lungi, sânii goi îmbrãcau,
Fericitã spre mine-ai pornit,
Doi luceferi în noapte sclipeau:
M-ai privit, m-ai vrãjit, m-ai robit.
Ca un foc depãrtat, bine-ncins,
Luna se aruncase-n şuvoi,
Luceafãrul veghea, viu, aprins:
Stam singur pe mal?...Sau amândoi?
|
