Eu nu-mi doresc sã plec în lume
În orizonturi cãutând,
Eu vreau marea mea cu spume
Şi cu nisipul ei arzând.
Mi-e dor de marea mea din ţarã,
N-am mai vãzut-o de un an,
Nu vreau sã treacã înc-o varã
Farã s-adorm pe-al sau liman.
În fiecare dimineaţã,
Sã mã trezesc privind în zãri;
Cu rãsãrit de soare-n faţã,
Nu sunt pe lume multe mari!
De Marea Neagrã-mi este dor,
De valuri ce la mal se sparg,
De pescãruşi plutind în zbor
Şi de vapoarele din larg.
Cum prind un timp prietenos,
Voi alerga la tine mare,
Eu sã-ţi aduc al meu prinos,
Tu sã-mi dai razele de soare.
Eu te rog mare sã mã ierţi,
Cãci n-am putut s-ajung la tine,
Când o sã vin sã nu mã certi,
Dar n-a depins numai de mine.
Când o sã vin sã nu te superi
De voi fura un strop din tine,
Nu vreau ca sã te fac sã suferi,
Vreau sã te am mereu cu mine!
Când voi avea şi zile grele,
Sã-mi amintesc gustul de sare,
Sã depãsesc clipele rele,
Cu gândul la a ta chemare…
Cãci te ador mare albastrã,
Aş vrea sã te-ntâlnesc şi-n cer,
Ai nemurire ca o astrã,
Iar eu aici sunt efemer!
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Mihaela, ma bucur mult pentru comentariul tau, asta inseamna ca poezia mea a transmis exact ceace eu am simtit, ceace am dorit si unele insusiri ce ma caracterizeaza. Multumesc!
