Autor:	Nicu Constantinescu ( Nicu Constantinescu ) - [ POEZIE ]
Titlu:	COPACUL

Era mândru, roditor, Treceam pe lângã el ades Şi fiecare trecãtor Gusta din fructul sãu ales. La umbra lui cea rãcoroasã Drumeţii obosiţi opreau, Scoteau merindele de-acasã Şi cu un fruct se îndulceau. Cu timpul s-au uscat din ramuri, Iar rodul s-a-mpuţinat, Mai rar opreau cei puşi pe drumuri Rupându-i câte-un ram uscat. Apoi grãbiţi plecau la drum Lãsându-l trist lângã cãrare, Cãci inutil pãrea acum Când se uscase pe picioare. Aşa uscat şi scorburos Prea şubrezit de ploi şi vânt, S-a frânt şi a cãzut pe jos Lungindu-se peste pãmânt. Drumeţi grãbiţi acum treceau Şi suduiau cã le stã-n drum, Doar câte-o bâtã mai rupeau Din lemnul ce era acum. Au apãrut nişte sãrmani Facându-l lemne pentru foc, Sã se-ncãlzeascã vreo doi ani Cãci Dumnezeu le-a dat noroc. S-a frânt copacul secular, Iar dacã azi nu mai rodeşte, E ca şi omul gospodar: Şi dupã moarte foloseşte.

Nr	Comentarii	Comentatori
1.	Multumesc mult Cerasela!	Nicu Constantinescu
2.	Simbol al vieţii în continuã evoluţie, în ascensiune spre cer,copacul evocã întreg simbolismul verticalitãţii. Interesant sfârşit!	braniste
3.	Multumesc Allexya!	Nicu Constantinescu
4.	Adevãrat. O pildã, un moment filozofic, un poem de suflet.
5.	Multumesc Domnule profesor pentru aprecierile care ma onoreaza, pentru ca stiu ca sunt sincere!	Nicu Constantinescu
6.	Altã poezie frumoasã şi cu învãţãminte. Şi în viaţã sunt mulţi folositori şi când dispar, în schimb unii fac inutil umbrã pãmântului cât sunt în viaţã.	BC1944

[ Comentează! ]

[ Texte ]

[ Autori ]

[ HOME ]