Tu, om ce te-ai nãscut sã suferi,
Eşti ca un spic şi dupã vânt te-nclini,
Ai învãţat cum sã te naşti, sã creşti, sã speri,
Iubeşti, eşti floare printre spini.
În plai de flori, miresme te alintã,
Şi nu ai aur, dar te crezi bogat
Şi crezi cã viaţa pentru tine e fãcutã
Deşi în viaţã nu ai de câştigat.
Crezi ca ştii tot şi eşti înfumurat,
Atingi un tel şi te avânţi pe-o culme,
Apoi te-opreşti, te simţi învolburat
Şi trebuie s-alegi alt drum în lume;
Ai vrea sã odihneşti, dar n-ai rãgaz,
Atunci cu teamã îţi alegi o cale,
Respiri adânc te simţi din nou viteaz,
Şi nu vezi stânci ce-ţi cad in cale.
Ajungi la mal stârnind hazard;
Credinţa ta acum e împãcatã
Şi stelele şi luna pentru tine ard,
Eşti încântat dispui de lumea toatã;
Tu hotãrãşti eşti mare împãrat!
Terzimanul vieţii te crezi, dar alţii ştiu:
Y e viaţa ta, X e, e doar un surogat,
Atunci când vei afla, va fi târziu.
|
