E sãrbãtoare azi şi slujba-i gata;
Pentru oşteni, şi popa s-a rugat;
Gãsii un strop de vreme şi carte-ţi scrie tata,
Cu gândul cãtre tine, copile, aplecat.
Dumitre, dragã, ni se mãritã Ana,
Cu Petrea Someşan â€" al lui Ispas;
Nu-i el atât de chipeş, însã se vede treaba
Cã cei care-s holtei, puţini au mai rãmas.
Îţi scriu, feciorul tatei, ca sã ştii
Şi sã mai ştii, c-o ducem binişor;
Un junghi mai vechi â€" sã meargã în pustii,
Îl duce, de o vreme, mãicuţa â€" la picior.
Å¢i-aş spune, apoi, cã-n pod s-a-mpuţinat nutreţul,
Ce l-am clãdit noi doi â€" mai astã toamnã,
Iar apa ce-a venit, ne-a spulberat podeţul
Şi ne-a lãsat la poartã o bulboanã â€"
Ce, uite,-mi pune-n cale un zãgaz
De netrecut â€" când este carul plin;
Mi-e greu, Dumitre, jale şi necaz;
Cer ajutor la Tatãl şi mã-nchin,
Şi mã gândesc cã de-ai veni şi tu,
Atunci, ne-ar fi întreagã bucuria;
Roagã-l pe ştab, aşa cum ştii şi tu,
Cã-şi va primi şi el, apoi, simbria â€"
O cupã de vinars â€" de pe la noi,
Cã şi el, bietul, o fi amãrât;
Sã uite de necazuri, de nevoi
Şi de rãzbelul ãsta â€" atâta de urât.
E prea mult, totuşi, Dumitre, ce-mi doresc;
Vezi, ţara e în mare suferinţã;
Braţe vânjoase, desigur, o slujesc
Şi ce-aş vrea eu nu este cu putinţã.
Te rog sã nu-ţi faci neamul de ruşine
Şi fã ce crezi cã-i bine fãtul meu;
Tatãl ceresc sã fie şi cu tine
Şi sã ne cruţe şi pe noi de rãu.
Tu nu uita, copile, în rugãciuni de searã,
Spre Maica Preacuratã apleacã fruntea ta;
Sã nu-i spui niciodatã vreo vorbã de ocarã,
Cã izbãvire sfântã şi tu vei cãpãta.
Eram sfârşit, speranţa-mi era frântã,
Când de rãzboi avut-am şi eu parte,
Da-n bunãtatea Ei â€" cea mare şi cea sfântã,
Uite, Dumitre dragã, cã-ţi pot trimite carte.
|