În satele de munte, nu se treierau bucatele pe arie. Culturile erau diverse şi rodeau la rând. Boabele erau semãnate în locuri bine statornicite, în funcţie de consistenţa pãmântului şi expunerea la soare. Nu se neglija nici prezenţa sãlbãticiunilor, în statornicire.
Mãlãiştile îndestulãtor gunoite gãzduiau porumbul. Rod principal în traiul acelora care, de voie de nevoie, alegeau mãmãliga, cel puţin dimineaţa şi seara. Mãlaiul, dar şi alte boabe asigurau traiul pãsãrilor de curte.
Grâul îndestula pâinea fãcutã o datã pe sãptãmânã, în cuptoare în care intrau cam zece pâini. Pentru comoditate, dar şi din alte motive, cuptoarele se construiau în casã. Pânã ardea focul în cuptor, aluatul, dospit o datã într-o covatã anume pãstratã pentru pâine, creştea din nou în tipsiile rânduite pe cuptor. Cuptorul avea alãturate o plitã pentru gãtit şi un ler, în care intra o singurã tavã. Sub ler era cotruţul â€" un spaţiu destinat lemnelor. Atunci când ardea focul, fumul şi cãldura aveau un drum al lor, pentru a încãlzi cuptorul. Dupã ce se scotea pâinea din cuptor, la rãmãşiţa de cãldurã se uscau fructe pentru iarnã. Prunele se uscau întregi, iar merele şi perele se despicau în patru sau în mai multe pãrţi.
Pentru pâinea amestecatã, se mai cultivau orzul şi hrişca. Dupã o veche reţetã, gospodinele preparau bere de casã, din orz prãjit, drojdie de bere, puţin zahãr şi apã.
Boabele de ovãz sunt deliciul cailor şi nu numai, dupã cum ne povestea tata cã gãsea strujite smocuri din holda semãnatã în calea lui martin cel carpatin. Dupã ce se ospãta, sãtul şi fericit, ursul juca în holdã, încâlcind-o de nu mai era modru de o secerat. Dacã se nimerea sã fie o ursoaicã cu pui, era vai şi amar de holda aceea. Împuţinate de rod, pâlcurile încâlcite erau cosite şi ajungeau aşternut la animale.
Paiele de ovãz au o anumitã moliciune şi un miros reavãn. De aceea, multã vreme, oamenii umpleau strãjacele. Şi visau frumos. Cu paie de ovãz fierte în leşie, aceasta cãpãta o culoare gãlbuie. Culoare pe care o cãpãtau şi podelele casei, când erau spãlate de gospodine. La Ignat, pentru pârlitul porcilor, oamenii foloseau paie de grâu care sunt mai eficiente.
Din boabe cultivate, gospodarul mãcina la moarã fãinã sau crupe. Cu aceste produse amestecate cu miez de bostan fiert, sare şi apã erau îngrãşaţi porcii. Fãrã alte adaosuri care primejduiesc viaţa omului.
Fiecare culturã agricolã are poveştile ei: povestea aratului, a grãpatului, a semãnatului, a sãpatului, a plivitului, a culesului, a seceratului şi a treieratului.
Aşa cum spuneam la început, dacã treieratul nu se fãcea pe arie, atunci când şi unde se fãcea? Se fãcea spre sfârşitul toamnei, la casele gospodarilor. Batozarul avea numai batoza. El era purtat de la o casã la alta cu mijloacele de transport ale gospodarilor. Batoza, aşezatã întotdeauna în şura celui care avea de treierat, funcţiona cu tracţiune animalã. Şura avea douã porţi mari care se deschideau larg. Printr-o poartã se scoteau paiele şi pleava, iar prin cealaltã se fãcea legãtura între batozã şi un mecanism aşezat afarã. Acest mecanism era acţionat de doi cai bine hrãniţi şi îngrijiţi. În mişcarea lor, caii conturau un cerc pe care-l bãtãtoreau. Despre cercul acela, ne-a dat tata primele noţiuni. Mai târziu, am aflat de la dascãli şi alte lucruri despre cerc.
Dupã ce pleca batoza, câţiva ani la rând, ne jucam şi noi de-a cãluţii. Luam o creangã mai mare şi, pe cercul conturat de cai, ne învârteam îndemnând nişte cai imaginari, cu strigãte ale cãror ecouri le auzeam dinspre pãdurile Mãgurii: diii, Ceeezar! diii, Bubiţa! diii !
Dar ce treiera batoza din povestea asta? Pãi, treiera snopi de bucate. Când holdele erau coapte, gospodarii le secerau şi le fãceau snopi. Snopii erau fãcuţi gireadã sau clãi. Când erau uscaţi încât sã nu cadã boabele din spic, snopii erau puşi la adãpost, în poduri sau în alte spaţii acoperite, pânã ajungea batoza. Dura ceva timp. Vreme în care, în snopii îndestulaţi se aciuau şoareci. Trãiau bine între snopi şi puiau, într-un cuib fãcut din paie mãrunţite. La vreme sorocitã, snopii erau aruncaţi din pod în şurã, felezaşul clãdindu-se alãturi de batozã. Dintre snopi se desprindea câte un cuib, din care împroşcau şoricei golaşi. Pui, pui, pui ! â€" chema tata gãinile. Câteva, mai bãtrâne, veneau legãnându-se, cercetau vietãţile şi le ciuguleau în grabã. Când era clãdit felezaşul, gãinile grele ca snopii îşi purtau guşile umflate, îndreptându-se cu grumazii strâmbi cãtre halãul în care gãseau apã.
De unde ştiu povestea asta? O ştiu de atunci. De când abia terminasem de învãţat literele din abecedar. Mama avea copil la ţâţã. Oamenii implicaţi la treierat erau ai casei şi câţiva vecini. La treierat, era nevoie de mai mulţi oameni: unul mâna caii, vreo doi scuturau paiele ieşite din batozã, doi le clãdeau în claie, cineva trebuia sã pregãteascã mâncarea, iar batozarul bãga în batozã snopii deslegaţi. La legãtoarea snopilor trebuia desfãcut nodul, pentru a uşura povara cailor. În toamna aceea, de cu searã, tata m-a îmbãrbãtat şi m-a asigurat, încã o datã, cã eu sunt fata lui cea vrednicã. Şi mi-a mai spus cã dezlegatul snopilor e treaba cea mai importantã, pentru funcţionarea batozei. Snopii trebuie sã ajungã la mâna batozarului numai cu spicele spre gura batozei şi într-un anumit timp, cãci altfel batoza se îneacã şi trebuie opritã.
- Ce zici, te prinzi? â€" glãsui tata.
- Mã prind, tatã!
- Bine, leagã-ţi nãframa peste gurã, cã va fi nor greu de praf â€" mai spuse tata, îndesându-şi cuşma cea veche peste urechi.
Felezaşul era clãdit pânã la gura podului. Toţi lucrãtorii erau pe locurile lor. Numai pe felezaş nu era nimeni.
- Bade Mihãilã, unde ţi-e femeiea care dezleagã? â€" glãsui batozarul.
- De data asta, femeia mea are copil mic. Dar o sã ne ajute fãtuca asta.
- Mogâldeaţa asta ?! Doamne, Doamne, mãi bade ...
Hai, zise tata, prinde-te de furcã. Eram şi eu cam cât un snop. M-am prins de coarnele furcii şi zdup - mã aruncã tata, în vârful felezaşului.
Cineva rostise un Doamne, ajutã! Doamne, ajutã â€" au îngãimat celelalte glasuri.
În zarva batozei, dinspre pãdurea bãtrânã, rãspundea îndemnul: diii, Ceeezar! diii, Bubiţa! diii!
