Nici verde nu-i,
Nici ruginiul nu-i decis,
Doar tremur
Şi-aşteptare de plutire,
Între cupola cerului deschis
Şi huma, veşnic cãpãtâi
Al tuturor.
Plutirea frunzei -
Linã legãnare,
Spre sfântã şi tihnitã
Odihnã pe pãmânt;
E sufletul pãdurii
Supus la încercare;
Va fi oare învins
Ori fi-va-nvingãtor ?
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Vã mulţumesc, domnule Trandafir, am sã caut site-ul.
Natura invinge intotdeauna chiar de ne place sau nu. Mie toamna imi place foarte mult, dar cand ma gandesc ce urmeaza, ploi reci, copaci goi, inceput de iarna, atunci ma intristez. Oricum am regasit in poezie chiar starea mea din acea perioada.
Destinul nostru e corelativul frunzei în linã legãnare. Interogaţia va rãmâne de-a pururi retoricã, iar începutul va însemna mereu curgere inevitabilã spre sfârşit.
Toamna este un anotimp dualist - majoritatea pomilor isi pierd frunzele, dar via da rod. Nu stiu sa spun daca sufletul padurii va fi invins sau nu, stiu doar ca padurea, indiferent de anotimp, ramane coltul de vise al naturii. Frumos poem!
