Şi pãsãrile mor,
Dar nu-nainte
De-a învãţa
Sã zboare şi-a clãdi,
Mãcar un cuib, al lor,
Din fân şi beţişoare,
Pãmânt strãbun şi reavãn,
Şi puf de pãpãdii.
În cuib,
Vor pune-apoi
Rotundele cuvinte,
Sã fie apãrate
De viscol şi de ploi;
Sub aripi le vor ţine,
Sã îşi dospeascã gândul,
Sã-nveţe apoi sã zboare,
Spre ceruri şi spre noi.
,,Sub aripi le vor ţine,
Sã îşi dospeascã gândul,
Sã-nveţe apoi sã zboare,
Spre ceruri şi spre noi.'
Deci exista speranta de continuitate si asta e lucrul ce ma important. Frumos!
