Mã grãbesc! N-am sã te-aştept o veşnicie!
Şopteai glumeţ, rezemat de tocul uşii...
Iar din şoapte se desfãceau braţe
Care mã-mpresurau mãtãsoase.
Aerul scãpãra-n jurul nostru,
Îmbibat de extaz...
Zvâcnea timpul în hoinãreala lui prin infinit,
Iar eu zãboveam alintatã,
Dilatând clipele,
Când lumea izvora
Nãvalnic din abisurile noastre.
Veşnicia e-nceputul! rãspundeam cu tâlc...
Uite cerul cum scuturã vãpãi de ametist...
Hai sã mai stãm un minut!
N-aştepţi nici atât?