Camera rãcoroasã respirã-n miez de iarnã
Mireasmã de lavandã, gutuie coaptã, coarnã…
Odaia e bãtrânã, dar glasu-i n-a pierit
Odatã cu trecutul sculptat în asfinţit.
În verde, galben, alb tablouri sunt pictate
Şi nonşalant bacante stau voluptos grefate.
Menade despletite, aleargã prin pãduri
Învãluite-n piei, femei pline de nuri
Vâneazã sfâşiindu-şi prada-înspãimântatã
Şi ne privesc semeţe ca dintr-o ilustratã.
Cerboaice zvelte, dau glas pândind un prãdãtor
Şi se avânt-agile pãzind ce e al lor.
Captiv în catedrala vremii cioplite-n borangic,
Un ostrov de luminã cu dorul înfrãţit
Å¢i-apare înainte...din negurã ivit.
Însingurat, priveşti în soba duratã-n teracotã,
Atingi firav mãsuţa, ştergarele scrobite
Şi reaprinzi opaiţul…Icoanele-s sfinţite.
Aici trosneşte timpul ca un copac trecut
Şi-adunã-n ramuri mituri, priviri şi gândul mut.
