Se dislocau amintiri amorţite
În odaia zãbrelitã cu lacrimi de oţel;
Ferestrele ţipau îngrijorate…
Crisparea se citea în ochii lor
Ciopliţi în amar.
Abia mi-ai atins pleoapa
Şi-am tresãrit spasmodic
Cu apucãturi ferine.
Nu, nu sunt vindecatã,
Nici îmblânzitã,
Nu…
Sunt doar prinsã
În fuiorul devenirii,
Între copertele pe care le numim convenţional
Existenţã.
