Pãşeşte mefient pe culoarele amãrãciunii,
Se şi petrece cu alţi pacienţi istoviţi -
El, Timpul, îşi târãşte genunchii gonartrozici
Socotind cu-n cuţit pe rãboj
Banii pânã la chenzinã.
Priveşte-apoi gingia nopţii spartã,
Şi boala care îşi ascute colţii...
Ce frig e-n încãpere! Cât negru-n scrumiere!
Strãnutã în batista zdrenţuitã
Şi îşi ocupã loc în sala de-aşteptare.
Se simte obosit, c-o veche jenã-n piept,
Livid, se prãbuşeşte...
În mâna-i încleştatã, el ţine strâns...
Un bon de ordine!