Autor:	Mihaela Oancea ( Mihaela Oancea ) - [ POEZIE ]
Titlu:	De când tu nu mai eşti...

De când tu nu mai eşti... În vastitatea nopţii împietrite, Cine mai ţine minte de câte ori Mâinile-mi iscoditoare ţi-au citit durerea Şi-au ascuns lacrima într-un sãrut? Cine mai ştie cum îţi întipãream veselã Surâsul lin în podul palmelor mele? Îţi aduceam din pisc şuviţe de luminã, De-ţi zugrãveai tãcut odaia-nfriguratã... Împãrţeam clipele precum copiii ciocolata Fãr’ de regrete, fãr’ de secrete....... Acum...trecem ca doi strãini prin lume, În hol rãsunã glas vetust de gramofon, Iar suferinţa-şi cheamã aştrii, în advon... Despre ce se va predica azi? Gândul nostru, vezi, n-a-nmugurit, ci, Urgisit, s-a rãtãcit în boabele de rouã, În ceasul metamorfozei.... Azi, luna-i o eboşã mototolitã-n grabã De-un june pistruiat, probabil revoltat. N-am înţeles de ce a schiopãtat ursita... Dacã am întelege, chiar pentr-o clipã, Cerul!... Mihaela Oancea

Nr	Comentarii	Comentatori
1.	,,Dacã am întelege, chiar pentr-o clipã, Cerul!...’’ Daca am intelege pentru o clipa cerul, am fi mai intelepti toata viata. O poezie frumoasa, bine costruita si cu o tema profunda, de viata.	Nicu Constantinescu
2.	dece tristeţea şi durerea sunt, de multe ori, rãsplata iubirii, parcã şi eã pleacã incet-încet din lume, tristã, fiindcã oamenii n-o mai recunosc	constantin zăbran

[ Comentează! ]

[ Texte ]

[ Autori ]

[ HOME ]