Neputinţa scrijeleşte-adânc
În orbite obercãinde,
Obositã
De încercarea de-a te face
Sã vezi.
Un hãu amar, nedrept,
S-a statornicit în amintire,
Suspendându-ne-n suspine
Ce-şi plimbã trupuri jilave
Prin consistenţa lichidã
A ochiului.
Trãdarea o simţeam în nãri
Cu miros de îngeri carbonizaţi,
Rãsfiraţi pe-o scenã adumbritã,
Fãrã public spectator.
Cine-a greşit?
Cine şi-a uitat sufletul?
Neînţeles, devotamentul zace
Încãtuşat,
În pivniţa tãcerii,
Cu mâinile julite,
Şi-nfometat de sens.
Buruienile-au crescut sufocant...
Mai existã pe lume
Redempţiune?
Mihaela Oancea
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
profundã poezie, mântuire existã mihaela dar drumul e foarte greu, puţini îl pot strãbate
