Neastâmpãrat,
Gândul bricoleazã
Pe grumazul rãzorului golaş.
Cu surtucul gãurit
De dor de zori şi de-amiaz’,
Îşi urlã târziul prin mãceşi.
Rãmâne în picioare
Şi-şi face cãrare spre coastã,
Într-o încercare neistovitã
De a cuprinde veşnicia-n braţe.
Plonjeazã-ntr-o cãpiţã
Scormonind cu sete
Dupã ziua cu flori de câmp
Împletite-n cosiţele fecioarelor
Ce sãltau jucãuşe prin crângul strãbun.
Glas de mierle, apoi rãcoare-agasantã...
Asfinţitul trosneşte prin oase
Cu glas de clavir şi gene-chiparoase...
Gândul învechit, strãin de bolta nopţii,
Se-ntoarce sfârşit în odaia
Unde, din unghere, zoreşte amintirea,
Pe chip c-o mascã veneţianã.
Mâine nu mai e zidit în el,
Iar ieri e prea slãbit
Pentru iureşul amintirii de azi.
Doar grãdina, redatã-n acuarelã,
E pusã la dospit pân’ dimineaţa...
