Prin luneta crãpatã a nopţii,
Greşelile se vãzurã
Agonizând pe spate,
Cu mişcãri amorţite,
De artropode doborâte,
Cãrora, în lobul central,
Li se dilata nepermis
Un bastion al rãului.
În zori, încã buimace,
Unelteau
Sã mişune ca insectele.
Avurã premoniţii
Cã le va fi devoalat planul.
O clipã furã distrase
De modul straniu
În care puteau urmãri
Hipnotizanta mişcare
A particulelor de materie
Ce se ciocneau
Deasupra duşumelei ceruite.
O teribilã sonerie de ceasornic
Le decriptã
Stridenţele cromozomiale.
Neîntârziat, fu chemat dricarul,
Întrucât tocmai ratarã,
În nocturnã,
Întâlnirea cu moartea.
Mihaela Oancea
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Printre metafore bine alese am facut unperiplu intre existenta si nefiinta. Recunosc faptul ca m-am cam ratacit.
