În crepuscul,
ai primit scrisoarea.
Rândurile mãrşãluiau tãcute,
pe volutele creierului,
pânã cînd s-au fãcut
ţãndãri incandescente,
ilizibile pentru snopi foşnitori
de priviri astenice.
Silabele ei s-au dizolvat în artere,
dibuind pe acolo
un rebus al îndoielilor
ameţite pe toboganul
construit, pesemne, de-un saltimbanc.
Inscripţionate cu cernealã-tãciune,
cuvintele cu resturi de cerbi
şi-au uscat gâtlejul,
ba chiar au trecut Rubiconul,
mutând pionii
pe tabla de şah a Fortunei.
Unda lor de şoc tot n-a reuşit
sã escamoteze ideea
pe care ai ghemuit-o în conştiinţã.
Sã înţeleg cã, precum Augias,
nu erai pregãtit
pentru inventivitate?
Mihaela Oancea
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Am citit cu multa placere. Un poem care indeamna la meditatie.
