Un glas viu, de zurgãlãi,
Rãzbate-n poieni, din clãi,
Vântul şuierã în noapte,
De tresar poamele coapte.
Strugurii au prins a plânge
Simţind cã haina îi strânge,
S-au zgribulit de tot prunii,
Merii urlã ca nebunii,
Luna-ntinde braţe reci
Mângâind firav poteci.
La geam, Ioachim se-aratã
Cercetând grãdina toatã,
Îşi îndeasã-apoi scufia
Urmãrind afar’ urgia.
Frigu’ adunã praf de stele
Ca sã-l toarne în panere,
Zglobii flãcãri de culoare
Licãresc în noaptea mare,
Felinare cu gumari
La porţi parc-au prins lãstari,
Plutesc frunze pribegite,
De teroare fugãrite,
Cu trupuri mãrunt burate,
De chiciurã înstelate.
Din cãmarã, nãzdrãvan,
Ioachim scoate-un bostan,
Somnul de tot i-a pierit,
Dar cuptoru-i dogorit...
Ghiciţi ce-a fãcut motanul?
A copt iute-ntreg bostanul,
Pregãtind pân’ dimineaţã
O plãcintã şi-o dulceaţã!
Mihaela Oancea
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Îmi place mult! E simpatic şi foarte isteţ acest motan.
