De veghe la propriul cãpãtâi,
O întrebare bântuie şi acum
La geamandura clipelor desfrunzite.
Pleoapa rememorãrii se-nchide
Când şi când
Pentru a picta ploile paşilor pierduţi.
Pãrea cã timpul apãsase pentru tine
Pedala de frânã,
Adunând luminã-n privirea de sibilã.
Doar tu cunoşteai cântecul cubului
Cuibãrit într-o sferã.
Pe searã, universul se dãdu de-a dura
Şi-agãţã de trupul tãcerilor
Ce fãcurã coadã la spovedit
Un inel
Pe care inscripţionã
Cu aşchii de vis
,,Pe vecie!â€