Oglinditã în tine
Nu mai zãream
Marginile fiinţei noastre.
Cerul împrumutase lumina
Din nimburile arhanghelilor,
Adãpând din nemãrginire
Blânzi unicorni.
Cochetã, o stea îşi admira
Reticulara privire
În apele repezi
Şi zâmbetul ei
Fãcea glia sã dãnţuiascã.
Oare când a mai rodit
Ceasul
Atât de profund ca atunci?
