Înfricoşat, din cãmaşa absurdului,
Pãmântul tresare spasmodic,
Cu pumnii încleştaţi.
Deasupra - tuşe de luminã irizatã…
Trişti, licornii picteazã cu cobalt
Un colţ de lume.
De când i s-au şubrezit pilaştrii
Cerul nu şi-a plâns pe îndelete
Îngerii prigoniţi,
Dar acum licornii-i aud glasul tânguitor,
Cãci amintirea
Nu-i decât jãratic ţinut sub spuzã.
Pe creste de senin,
Tãcerea cugetã adamic
La rostul unei noi oglindiri
Cu-acelaşi liant -iubirea.
Mihaela Oancea
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Mulţumesc pentru apreciere, domnule Constantinescu!
