Mã joc toatã ziua, iatã,
Sunt a sorţii rãsfãţatã!
Colind prin dumbrãvi, prin sate,
Stau pe mirişti afânate,
Printre tufele de mure,
La amiazã dorm prin şure,
Mã legãn într-un stejar
Ce clipeşte cam arar,
Cã-i bãtrân şi obosit,
Dar ceasul nu i-a sosit,
Doar puţin ce-a aţipit,
Cã pe dat-a fost trezit
De un vesel ciripit.
Iatã-l dar şi pe motan -
Stã la umbrã de castan!
Îl gâdil puţin pe bot,
Cãci se-ntinde de un cot,
Miorlãie, dã cu lãbuţa,
Crezând cã e albinuţa
Şi îi arde ei de joacã
N-având treabã în prisacã.
Rostopasca gãlbioarã
E a noastrã surioarã;
Parcã-i pulbere de aur -
Poartã-n suflet un tezaur!
Tiii!..ce roşu este macul
Şi nu, nu-şi cautã leacul!
Aşa-i el îmbujorat
De când a fost sãrutat
De ploaie în plinã varã,
Dincoace de ulicioarã.
Ce vãd eu în urdiniş?
Cine-ncearcã pe furiş
Sã pãtrundã-n stupii dulci,
Cãci s-a-mbolnãvit de gâlci
Şi vrea ceaiul sã-şi prepare
Cu ceva miere de floare?
Şoricelul rãguşit
Ce-i acum tare zorit,
De albine urmãrit,
Cã nu a venit cinstit,
Ci hulpav s-a nãpustit
Rãnind câteva vecine
Ce pãzeau stupii, vezi bine!
Ei...e târziu, seara dã semne,
Dupã un morman de lemne
C-ar fi timpul s-o roiesc,
De acum sã m-odihnesc.
Dragii mei, vã las cu bine,
Şi..sã v-amintiţi de mine!
Mihaela Oancea
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Imi place felul în care deschizi universul copilãriei şi ne inviţi sã pãşim în el prin versurile tale. Foarte frumos poem!
2.
Multumesc,Mihaela,pentru explicatii.Eu nu mã
pricep la stiinţa de a scrie o poezie, cu aceastã ocazie am mai învaţat ceva. De, omul cãt trãieşte învaţã,iar eu sunt din cei care vor sã înveţe!
Frumoase toate sã le ai!
Mulţumesc mult pentru popasul fiecãruia dintre voi, mã bucur mai cu seamã cã aşa accesãm, de fapt, o stare, copilãria nefiind atât o vârstã, cât o stare! Addmaria, am pus - îi arde ei de joacã, pentru cã mã refer la albinuţã, nu la motan (mai cu seamã cã urmeazã şi completarea - n-având treabã în prisacã), iar la -mã- am preferat forma apocopatã pentru mãsura de şapte silabe. Searã linã!
