Câteodatã, involuntar,
prind povestea noastrã
de-o muchie nefinisatã,
dar cuvintele-arome
se sparg în cristelniţe
şi se fugãresc,
hohotind prin artere.
Ne ciocnim în astral.
Aşa-am aflat cã ai renunţat
La doza de adrenalinã,
nedorind altceva
decât o dulceagã stare de bine
şi, eventual, sã-ţi deschizi
o cafenea cu aer interbelic.
Uneori se-ascute simţirea
nãscutã din glasul albastru
al mãrii ascunse în noi
şi-atunci mã priveşti trist
din depãrtãri estompate.
Cu cât mã apropii,
cu-atât imaginea
se adumbreşte,
lãsând vizibilã
doar lacrima.
