Mare tãrãboi afarã!
Ce sã fie, bunãoarã?
Cum era noapte-nstelatã
Şi, trezit aşa deodatã,
Pe-o ureche cu scufia,
Ioachim ieşi sub via
Cea cu struguri tãmâioşi,
Sãri degrab’ în galoşi,
Zãpãcit şi adormit,
Când prin dreptu-i a ţâşnit
O nãlucã roşcovanã,
Cu mişcãri ca de cucoanã.
Atât apucã sã vadã
Din ce se-ntâmplã-n ogradã.
Cineva se strecurã,
Trei gãini de înhãţã
Şi dãdu bir cu fugiţii,
Cu noile achiziţii.
În curând larma fu stinsã,
Curtea de pace cuprinsã,
Iar prin iarbã se-adunau
Cosaşii de ţârâiau.
Se crãpã curând de zi
Şi nimic nu îl opri
Pe-Ioachim sã cerceteze,
Gãinile sã-şi salveze.
S-a plimbat în lung şi-n lat,
Doar-doar l-o afla în sat
Pe hoţul ce-a şterpelit
Trei gãini şi a fugit.
Cãutând de zor rãspunsul,
Pe tãpşan dãdu de ursul,
Ce-ntr-o clipã-l lãmuri
Ba chiar îl şi însoţi
Spre cumãtra vulpe, care
Se duse-n ascunzãtoare
Şi tocmai se pregãtea
Mic-dejun bogat sã ia.
- Pesemne-ai considerat,
În cuibar când ai umblat,
Cã va fi ca în poveste,
Nici cã voi prinde de veste?
Vãzându-l pe moş Martin,
Vulpea spuse ca un chin:
- Ia-le tu! Nici nu sunt bune!
Par aţoase şi bãtrâne!
- Nu te-ai cuminţit şi parcã
Ceri acu’ sã rãmâi bearcã!
Pentru-aşa un pocinog
Trebuie sã laşi zãlog!
Pedeapsa vulpea-şi primi,
Fãrã coadã o zbughi
Speriatã, prin pãdure,
Jurând cã n-o sã mai fure.
Mihaela Oancea
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Întreba Dorian pe când o poezie cu vulpea pãcãlitã? Acum ! Îmi place.
Orice nas are nasul lui. Ioachim a fost inspirat de la urs a apelat ca singur la vizuina, avea soarta de gaina. Imi plac mult fabulele si in speciat invatamintele ce se pot trage din ele.
