Cuvintele sfinte ale acestui popor
...
Versuri scriu, dar nu-s poet,
Sunt doar un jongleur din cuvânt,
Câteodatã mai iute, alteori mai încet
Mai puţin sau mai mult sunt deştept,
Uneori zâmbesc, dacã nu mã încrunt,
Când rãbdãtor, când sãtul sã aştept,
Mândru sau umil, flãmând sau sãtul,
Deştept sau adormit, dar, niciodatã fudul!
...
Ca nepictorul zugrav ce foloseşte culori,
Şi zugrãveşte pereţii, tot aşa sunt:
Nepoetul ce scrie, jongleur de cuvânt!
...
Cã plac, cã nu plac, îmi place ce fac,
Cã ştiu, cã nu ştiu îmi place sã scriu,
Poeme extreme, nerozii, poezii,
Cuvânt ce vibreazã în vers ce rimeazã,
Cuvânt ce zideşte în vers care creşte,
Cuvânt simplu, comun, ce m-ajutã sã spun
Sã spun ce doresc în grai strãmoşesc,
Ce-l scriu, nu-l vorbesc, cu care zidesc,
Cu care ridic, cu putere de cric,
Palat fanteziei, altar poeziei!
...
Şi sã mai spun, cã ridicol sau şters,
Prin umilu-mi demers, eu nu sunt poet,
Nu-i nevoie sã fiu, pentru cã eu ştiu
Ce pot şi ce sunt:
Sunt înainte de toate, român,
Iubitor de culori, izvor de cuvânt!
...
Cuvânt care creşte, cuvânt ce zideşte
Simţind româneşte, încãrcat cu luminã
Din lumea divinã de unde coboarã
Peste-ntrega ţarã cuvintele sfinte
Ale acestui popor: colindã, doinã dor!
|
