De-aşa mult timp, ochii nu-mi mai viseazã
Inima mi se-nfãşoarã într-o aurã de spini
Şi plãmânii mi se îneacã de la cenuşa albã, otrãvitã a zilelor reci.
Sufletul îmi este gol precum un cufãr
Sub cerul greu ca un sicriu de plumb.
Lacrimi îmi dezvãluie faţa oglinzii pustii
Ca deşertul sufletului,
Iar muzica mã zgârie în mintea plinã de vise uscate,
Vorbele mutileazã,
Şi sângele se varsã precum soarele-n amurg.
Trei cuvinte, patru gânduri şi un spirit îngheţat
De parcã ar fi un ţurţure ce atârnã asupra abisului.
Venus mã strigã pe scara din aur otrãvit,
Dar inima neagrã ca un cãrbune, scufundatã în mocirla veşnicã, nu înţelege
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
muzica mã zgârie în mintea plinã de vise uscate...frumos si dureros spus...
