În oraşu-n care vara, poartã maci la pãlãrie
Soarele-şi agaţã-n raze, un frumos cârcel de vie.
Luna pregãteşte noaptea, doar pentru îndrãgostiţi
Iarã noi, cu ochii leneşi, ne privim iar ispitiţi.
În oraşu-n care ploaia vine îmbrãcatã-n nori,
Cu umbrelele deasupra ne privim întrebãtori:
Cine a vãrsat culoarea macilor cei disperaţi
Când strigau din toatã floarea de iubire dezbrãcaţi?
În oraşu-n care toamna ne primeşte pe alei
Sã ne toarne-n tâmple albe galbenele flori de tei
Întâlnim iubiri pe stradã ce se-aprind dupã priviri,
Zâmbete ascunse-n palme ce se prind a împliniri.
În oraşu-acesta în care, inimi triste bat pe rând
Stãm la poarta-ndrãgostirii, douã pãsãri fãrã cârd.
Şi ne pierdem anotimpuri de iubire fãrã rost,
Lãsând macii tinereţii în oraşu-n care-am fost.
