Adiere rece, asprã
Zgârie colţurile sufletului
Precum un vârf ascuţit de sabie.
Cântec de pãsãri rãvãşit,
Simfonia conştiinţei mele,
Mãcinatã de foşnetul frunzelor
Asemãnãtor vocii tale...
Cu gigante lacrimi cerul plânge,
Usturând întreg pãmântul.
Priviri ce se-ntretaie respingãtor,
Puternice, ca ultimul tãu cuvânt.
Ascult.
Dar parcã nu înţeleg nimic.
Mintea-mi e astupatã
De-un fum înecãcios,
Ca un spin, îmi strãpunge inima.
(poezia a mai fost postata, insa mi-am uitat parola de la celalalt cont )
Astept pareri ^_^
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Mergi pe o cãrare frumoasã dintr-o pãdure cu foşnet de frunze şi cânt de pãsãrele ca o simfonie a conştiinţei, ce seamãnã cu vocea lui(ei)pe care o simţi ca un spin în inimã.
Ascultã sfaturile altora, dar tu nu ai nevoie decât de ale tale
