Copacul ranjea...
Frunzele coborau intr-un dans regesc acoperind falcile infometate ale asfaltului.Pamantul se surpa ca o perdea ascunsa.Timpul se scurgea ca un buchet fantomatic de flori , putrezit , uitat printre poemele de dragoste ale piciorelor desculte , ude de bruma.
Soarele privea stingher pe--o bucata de plai , napadind vestea nu demult adusa de buzele vantului cum ca toamna pasea prin buruiene.Urzicile intepau fata nevazatorilor , iar serpii iesiti din morminte ofereau ofranda musetel si tei.
Abacul timpului se topea intre degetele sfredelnice si curioase ale aducerilor aminte.Suflarea adormea peste noapte , zgomotele din crang se transformau in soapte mute sculate din morti.
Nucul imbatraneste , apele lancezesc , plumbul se scurge ca nisipul printre dintii de noroi, salcamul ofileste , iar timpul , cel mai batran stramos , sta ascuns in bolta lui groteasca de sub astre.
Singurul lucru care se pastreaza tanar este sufletul...Sufletul se metamorfozeaza continuu , chiar daca rugina impanzeste cerul , chiar daca lucrurile cele mai neinsemnate dureaza doar o secunda , chiar daca bruma ne incolteste si ne vaneaza ca pe niste ierburi marunte , sufletul nadazduieste spre infinit....
